Prima pagină » Știri politice » Care este scorul în meciul Dragnea-Grindeanu. Parlamentarii pe care se bazează liderul PSD și cine-l susține pe premier
Care este scorul în meciul Dragnea-Grindeanu. Parlamentarii pe care se bazează liderul PSD și cine-l susține pe premier
După discuții cu liderii UDMR, în aceeași zi în care Hunor a negociat și cu Sorin Grindeanu și Victor Ponta referitor la votul pe moțiunea împotriva lui Sorin Grindeanu, șeful PSD Liviu Dragnea a ieșit la declarații aparent liniștit, confirmând că s-a vorbit în cadrul întrevederii despre situația politică actuală, concluzionând că „și fără voturile UDMR avem o majoritate confortabilă pentru a trece moțiunea”.
„Noi am avut săptămânal întâlniri cu colegii de la UDMR, sigur, nu erau importante, înțeleg. Am stabilit asta înainte de alegeri, în fiecare luni liderii PSD, ALDE, UDMR se întâlnesc. Azi am discutat despre situația politică actuală, am mai discutat la telefon zilele trecute. Am înțeles că și domnul președinte Kelemen a spus asta, este firesc, este dreptul majorității de a avea guvern în urma rezultatelor alegerilor”, a spus Dragnea, confirmând, practic, că Hunor se află pe aceeași lungime de undă cu cei de la PSD, din moment ce liderul UDMR a transmis un mesaj similar, lăsând să se înțeleagă că parlamentarii maghiari vor semna pentru demiterea lui Grindeanu.
Tot luni, în toiul discuțiilor, a apărut în spațiul public și una dintre mizele negocierilor PSD-UDMR. Treo legi-prioritate zero pentru Uniune. (Află aici totul despre cele trei proiecte)
Liviu Dragnea susține că UDMR nu a cerut și nici nu a promis nimic, pentru că el„nu face troc” și că acest proiect de lege, dar și altele, au fost făcute în urmă cu mai mult timp și acum„le-a venit rândul”: „Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din țară. (…) Vreau să vă spun că aceste legi nu au fost făcute azi-noapte sau azi dimineață”. Întrebat dacă erau sau nu pe ordinea de zi, șeful PSD a evitat să răspundă, concret, arătând că nu știe exact ce conține fiecare proiect de lege, pentru că el știe ce se întâmplă mai ales la Camera Deputaților, dar și că nu i se pare un lucru anormal, din moment ce și turcii, și tătarii și alte minorități naționale din România au fiecare câte o zi a lor.
Vizibil mai optimist față de cum a apărut în public zilele trecute, Liviu Dragnea a revenit la„situația atipică” din România, despre care spune că-l deranjează foarte mult, pentru că cei care acum au„ocupat” Palatul Victoria își arogă o legitimitate pe care n-o au și contestă legitimitatea partidelor coaliției majoritare: „Nu există tabere, asta nu e tabără. Nu știu (n.r. dacă vreau să discut). Am mai fost întrebat, o să ajungem ca în povestea cu Petrică și lupul. Atâta timp cât la mine vine oricine care respectă votul și drepturile majorității parlamentare, vorbesc cu oricine”, a spus Dragnea, adăugând că, dacă moțiunea trece, discuțiile pentru formarea noului guvern vor avea loc chiar miercuri seaera, iar CEx-ul la o zi-două.
În legătură cu propunerea de premier, șeful PSD a confirmat că, de această dată, va merge în fața colegilor din partid cu mai multe propuneri pe care aceștia să le voteze: „Și acum simt usturimea de la o singură variantă”, a completat Dragnea.
Cum traduce Kelemen directiva UDMR „ fiecare parlamentar va vota după propria conștiință la moțiune”
Declarațiile liderului PSD vin după o zi de foc în care s-au făcut calcule, s-au ținut negocieri în spatele ușilor închise, fiecare tabără încercând să-și asigure victoria la votul de miercuri. În ceea ce-i privește pe cei de la UDMR, aceștia au discutat luni atât cu Sorin Grindeanu și Victor Ponta, cât și cu șefii coaliției de guvernare, la finalul întrevederii lăsând să se înțeleagă că parlamentarii maghiari vor fi pentru dărâmarea guvernului, întrucât moțiunea de cenzură este instrumentul majorității pentru demiterea unui Cabinet.
„Moțiunea de cenzură este instrumentul majorității și a parlamentarilor din orice grup de a controla, de a da jos Guvernul, eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toatã lumea: cei care au fost votați și dețin majoritatea trebuie să aibă și posibilitatea și dreptul de a schimba miniștrii, inclusiv, la un moment dat premierul, dacă doresc. Ei acest lucru fac, ar fi fost bine să facă fără scandal, fără acest circ, dar rolul și principiul trebuie să funcționeze, indiferent cine asigură majoritatea. Acesta este punctul nostru de vedere, astăzi, mâine vom stabili, dar principiul trebuie respectat”, a declarat liderul UDMR Kelemen Hunor.
Întrebat dacă UDMR va susține moțiunea de cenzură în baza acestui principiu, Kelemen Hunor a răspuns că acest scenariu este posibil: „Nu știu unde vă duce cu gândul, nu am această capacitate de a ghici, deci este posibilă și această variantă dacã ne gândim la principiu”, a spus Kelmen. Kelemen Hunor a susținut că „fiecare parlamentar, de fiecare dată votează după propria-i conștiință”.
Lista lui Grindeanu. Cine sunt parlamentarii pe care se bazează premierul la votul de miercuri
În ciuda siguranței afișate de Liviu Dragnea, surse politice au declarat pentru Mediafax că negocierile se vor purta până în momentul votului, tocmai de aceea, puțini sunt cei care ies să declare public că sunt împotrivă
Pe lista celor care ar vota împotriva moțiunii se află aleși din Timiș, Caraș Severin și Iași. De altel, premierul a fost la sfârșitul săptămânii trecute în Timiș, acolo unde a fost așteptat de peste 1.000 de susținători. Oficial, din cei șapte aleși de Timiș, doi își anunță susținerea pentru conducerea partidului. Este vorba de deputatul PSD Matei Suciu, care consideră că ceea ce se întâmplă în prezent este „o lovitură de stat din partea unui grup meschin”, și de deputatul ALDE Marian Cucșa.
„Eu am și semnat moțiunea. Votul este secret, dar bineînțeles că o voi vota, pentru că programul de guvernare nu a fost implementat, nimeni nu este mai presus de implementarea măsurilor propuse românilor, și mai ales că premierul Grindeanu a spus la investire că va rămâne în fruntea guvernului atât timp cât va respecta programul de guvernare și va avea susținerea partidului care l-a propus”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marian Cucșa.
Moțiunea de cenzură nu va fi votată în mod sigur de cinci parlamentari PSD de Timiș: deputații Alfred Simonis, Bianca Gavriliță, Adrian Pau și senatorii Eugen Dogariu și Adrian Diaconu: „Miercuri o să fac exact ce a decis organizația PSD Timiș și o să-l susțin pe Sorin Grindeanu. Nu voi vota moțiunea”, a spus Pau, luni în Parlament
Senatorul PSD Adrian Diaconu a declarat că nu va fi prezent deloc în sală când va fi supusă la vot moțiunea de cenzură. „Nici nu voi fi în sală miercuri, refuz să fiu prezent, am căutat să găsesc argumente și nu reușesc să mă conving că este de utilitate un astfel de gest”, a afirmat Adrian Diaconu.
Județul Caraș-Severin este reprezentat în Parlamentul României de trei deputați și un senator PSD. Deputatul Ioan Mocioală, președintele PSD Caraș-Severin, nu a putut fi contactat, iar senatorul Ionuț Chisăliță, deputatul Luminița Jivan și deputatul Ion Spânu au precizat doar că vor fi prezenți în sală miercuri, când se va vota moțiunea de cenzură, fără a spune cum vor vota: „Cu siguranță, voi fi prezent în sală. Nu știu cum voi vota, nu am luat o decizie, încă mă consult cu colegii mei din teritoriu, iar miercuri dimineața vom comunica un punct de vedere oficial”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Ion Spânu.
Din Iași se află, în Parlamentul României, nouă aleși. Lor le-a cerut Mihai Chirica, suspendat din partid, să nu uite de promisiunea făcută în campania electorală și că dacă că Guvernul va pica tot în Iași se vor întoarce. Filiala județeană, prin vocea liderului Maricel Popa, a anunțat că aleșii din Iași vor vota moțiunea de cenzură. Se pare însă că fostul lider a avut un cuvânt greu de spus.
Public, aleșii anunță că „se vehiculează și ideea unei reconcilieri între părți. Să vedem dacă se va produce sau nu se va produce și atunci s-ar putea să nu se mai pună problema de a vota. Rămân la părerea că e o situație absolut dilematică și nefavorabilă și trebuie rezolvată cât mai repede ca o criză politică. Niciun parlamentar, apropos de speculațiile din presă, nimeni nu a făcut nici comentarii de vot pro sau împotrivă. Deci, au fost toate discuții de presă. Noi ne-am întâlnit aseară, în afară de cei doi parlamentari care sunt plecați, restul nu au… E clar că au fost comentarii și interpretări. Ce îmi doresc este o rezolvare rapidă a crizei și o rezolvare în spirit constituțional și spre ideea de coerență politică și guvernamentală. În sensul de program guvernamental aplicat cu susținere în parlament. Vreau să luăm o decizie matură și sigur că miercuri vom clarifica lucrurile acestea”, a declarat parlamentarul Camelia Gavrilă.
„PSD nu are dreptul sa îl lase pe președintele Iohannis să ducă tara din nou spre un guvern de tehnocrați, cel mai dezastruos din ultimii 30 de ani! Votul meu se duce spre continuarea programului de guvernare așa cum a fost el propus și votat. În democrație nimeni nu are dreptul sa se tina cu dinții de o funcție, indiferent care este aceasta! PSD a suferit prea mult pana acum din cauza orgoliilor, guvernarea suferă din cauza orgoliilor”, a declarat Silviu Macovei. Parlamentar PSD Iași.
Alți doi aleși sunt plecați din țară și nu au participat nici la discuțiile dintre parlamentarii din Iași de duminică seara. Este vorba despre Nicolae Bănicioiu și Vasile Câta. Rămân cinci parlamenari PSD care nu au anunțat cum vor vota. Tot pe lista favorabilă lui Grindeanu se află deputatul Victor Ponta, care este de altfel, începând de vineri, secretarul general al Guvernului.
Un alt nume cu notorietate care îl va susține pe Grindeanu este Daniel Constantin, exclus recent din ALDE și care a fost văzut duminică dimineața la Palatul Victoria, unde a discutat cu premierul Sorin Grindeanu. Alături de el ar putea veni și alți foși membri ai ALDE: Damian Florea, Eugen Durbaca, Mircea Banias, Sorin Câmpeanu.
Tot pe lista premierului ar mai fi Alin Vacaru, parlamentar trimis în Legislativ de PSD Gorj. Acesta nu a semnat moțiunea de cenzură. Un alt nume vehiculat este cel al lui Șerban Nicolae, care a făcut un apel la colegii săi să poarte un dialog și să nu mai caute dușmani în partid, dar și cel al lui Eugen Teodorovici, apropiat al lui Victor Ponta, care a fost văzut în sediul Guvernului, după începerea crizei.
Întrebat despre relația sa de prietenie cu Victor Ponta, Teodorovici a răspuns: „Nu se amestecă aceste lucruri. Politica nu se face pe bază de prietenie. Politica se face pe baza unor principii foarte clare și care să aibă în principal în centrul lor interesul național, interesul românilor. Cred că o țară trebuie să aibă un Guvern care să fie validat de către o majoritate parlamentară” șia anunat că a semnat moțiunea.
Deși nu au confirmat public, pe listă ar mai putea fi Scarlat Iriza de la ALDE sau Rovana Plumb, care a făcut parte din Guvernul Grindeanu și despre care se știe că este apropiata lui Victor Ponta.
Președintele executiv al PSD: Peste 20 de parlamentari din alte partide consideră că moțiunea e un lucru bun și o vor vota
Tot luni, președintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a transmis că peste 20 de parlamentari, de la alte partide, susțin moțiunea de cenzură inițiată de PSD-ALDE împotriva actualului cabinet și ar urma să o voteze în Parlament, în vreme ce PSD-iștii care nu au semnat documentul au primit deja sancțiuni: deputatul Alfred Simonis a fost retras din funcția de secretar al grupului PSD de la Cameră pentru că nu a susținut moțiunea împotriva prim ministrului.
Duminică, documentul numit „România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor”, a fost citit în Parlament, fiind semnat de 222 deputați și senatori PSD și ALDE, cu 11 mai puțin decât ar fi nevoie pentru ca moțiunea de cenzură să treacă. Acesta poate fi un indicator referitor la modul în care va arăta miercuri votul din Parlament, în contextul în care coaliția de guvernare nu se poate baza pe 10 parlamentari, cei de Timiș, care, cu excepția unuia singur, au anunțat că îl susțin pe Grindeanu, în vreme ce PSD-iștii din Caraș Severin nu au anunțat, încă, în ce fel se vor poziționa. Victor Ponta și un alt deputat PSD de Gorj nu au semnat nici ei documentul, iar grupul ALDE nu se poate baza la moțiune pe cei 5 plecați în noul partid condus de Daniel Constantin, fostul lider PC, și care îi sunt parteneri lui Victor Ponta. De altfel, conform lui Ponta, ar fi suficienți 14 „dezertori” din majoritatea PSD-ALDE, ca moțiunea să pice.